Canada a anunțat o nouă reducere a numărului de permise de studii internaționale și noi restricții pentru obținerea de permise temporare de muncă, informează AFP.
Canada își închide porțile pentru tot mai mulți vizitatori și rezidenți temporari aprobând mai puține vize și respingând oamenii care ajung la graniță cu documente oficiale, potrivit datelor guvernamentale obținute de Reuters.
India a suspendat joi acordarea de noi vize pentru cetățenii canadieni și a cerut guvernului de la Ottawa să își reducă prezența diplomatică în țară, intensificând brusc o dispută declanșată de acuzațiile premierului Justin Trudeau că serviciile de la New Delhi ar fi implicate în uciderea unui separatist sikh din Canada, relatează Reuters.
De la 1 decembrie 2017, de când Canada a eliminat regimul de vize pentru România, și până la finele anului trecut, aproape 40.000 de români au solicitat obținerea unei autorizații electronice de călătorie în țara de peste ocean. Circa 4% dintre solicitanți au fost însă refuzați de autoritățile canadiene, inclusiv pe motiv de antecedente penale, indică datele oficiale.
Ministerul Afacerilor Externe consideră că situația românilor, în ce privește respectarea legii, criminalitatea sau cererile de azil de după liberalizarea regimului de vize, este comparabilă cu cea a altor cetățeni din state ale Uniunii Europene care au trecut prin același proces și nu există niciun temei pentru reintroducerea vizelor în cazul cetățenilor români.Din decembrie, românii pot călători în Canada fără vize, pentru șederi de maximum 6 luni.
Parlamentul României a ratificat, astăzi, prin votul final al Senatului, Acordul Economic și Comercial între Canada și Uniunea Europeană (CETA), care a eliminat de la finele anului trecut taxele vamale aproape integral între cele două părți și care a fost folosit de autoritățile de la București în lupta pentru a obține ridicarea definitivă a vizelor pentru românii care călătoresc în statul nord-american.
Renunțarea la obligativitatea vizei pentru cetățenii români a fost urmată de o creștere importantă a solicitărilor de azil în Canada, determinând organizarea unei întâlniri între guvernul federal și diplomați români la Ottawa, notează vineri site-ul de informații canadian La Presse.
Interesul românilor de a călători către Canada în acest an a crescut cu 16% față de 2017, după ce au fost eliminate vizele, principalele destinații fiind Toronto și Montreal.
Acordul de liber-schimb UE-Canada, CETA, care ar trebui să conducă la ridicarea definitivă a vizelor pentru românii care călătoresc în statul nord-american începând cu luna decembrie, va fi aplicat “provizoriu” începând cu 21 septembrie, au anunțat cele două părți sâmbătă, într-un comunicat de presă comun.
Ministrul Imigrației de la Ottawa, John McCallum, a anunțat luni noaptea că autoritățile canadiene au de gând să elimine regimul vizelor pentru cetățenii români și bulgari începând cu data de 1 decembrie 2017. Declarația vine la o zi după ce Canada și UE au semnat acordul de liber schimb CETA, depășind obstacolul impus anterior de executivul regional valon, informează Reuters.
Guvernul Canadei a decis să elimine regimul de vize impus românilor. Această decizie se regăsește în declarația Summitului UE-Canada.
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat sâmbătă că Acordul Economic și Comercial UE-Canada ar trebui să fie semnat săptămâna viitoare și s-a declarat încrezător în ceea ce privește depășirea obstacolului reprezentat de opoziția executivului regional din Valonia față de CETA, informează DPA.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România și Canada au căzut la un acord rezonabil pentru ambele părți legat de acordul CETA, astfel încât țara noastră își retrage rezerva față de acest acord. Motivul opoziției României față de CETA era refuzul părții canadiene de a renunța la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români.
România nu poate susține la acest moment demersurile privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului economic și comercial cuprinzător UE - Canada, a anunțat astăzi Ministerul român de Externe. Refuzul de a semna este anunțat în contextul în care Canada nu a eliminat încă obligativitatea vizelor pentru români.
Miniștrii de Comerț ai statelor membre UE, reuniți marți, nu au reușit să valideze Acordul de liber-schimb (CETA) dintre Uniunea Europeană și Canada, în condițiile în care Belgia, România și Bulgaria nu s-au exprimat în favoarea acestuia. Acordul ar putea fi, totuși, aprobat săptămâna viitoare, informează Reuters Canada.
Canada va elimina obligativitatea vizelor pentru unii cetățeni bulgari în luna mai a anului viitor și va lucra la ridicarea vizelor pentru toți cetățenii bulgari până la sfârșitul anului 2017, a anunțat Guvernul bulgar, citat de Reuters.
Comisia Europeană și-a amânat din nou decizia de a impune vize turistice canadienilor, ca măsură de retorsiune față de menținerea vizelor turistice impuse românilor și bulgarilor, scrie presa canadiană.
Ministrul canadian al Imigrației John McCallum vine sâmbătă la Bruxelles cu scopul de a soluționa vechea dispută pe tema liberalizării vizelor cu România și Bulgaria, înainte de reuniunea de săptămâna viitoare a Comisiei Europene (CE) dedicată reciprocității în acest domeniu și pentru a deschide, astfel, calea către ratificarea unui acord de liber-schimb (CETA) între Uniunea Europeană și Canada, relatează CBC News.
Comisia Europeană (CE) a propus oficial Consiliului UE semnarea tratatului de liber schimb cu Canada, cunoscut sub numele de Acordul Economic și Comercial Global (Comprehensive Economic and Trade Agreement - CETA), care, printre altele, va elimina taxele vamale dintre cele două părți, va permite participarea directă a firmelor la licitații publice și va liberaliza piața serviciilor.
Canada trimite în această săptămână o misiune tehnică pentru a evalua situația ridicării vizelor pentru români, au declarat pentru Profit.ro surse diplomatice. Misiunea a fost programată doar cu o săptămână înainte de vizita premierului Cioloș în Canada.
Guvernele român și bulgar vor transmite o scrisoare comună către Canada în care vor solicita ridicarea vizelor pentru cetățenii români și bulgari. Trimiterea documentului a fost convenită miercuri, la Sogia, de către prim-miniștrii celor două țări, Dacian Cioloș și Boyko Borissov.
România va folosi toate mijloacele care îi stau la dispoziție în cadrul Uniunii Europene și în procesul de negociere a Tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada, pentru ca această țară să își respecte angajamentul de ridicare a vizelor turistice pentru cetățenii români, a declarat, vineri, premierul Dacian Cioloș.
Comisia Europeană (CE) a cerut marți statelor membre să inițieze de "urgență" dezbateri în vederea adoptării, până pe 12 iulie, a unei poziții referitoare la posibila suspendare a regimului de liberă circulație pentru cetățenii americani și canadieni care călătoresc în Uniunea Europeană, în baza nerespectării principiului reciprocității depline, în contextul în care mai multe țări europene, printre care și România, nu beneficiază încă de un regim fără vize în SUA și Canada.
Autoritățile canadiene au informat Comisia Europeană (CE) că nu intenționează să renunțe la vizele impuse românilor și bulgarilor, în pofida aluziilor reprezentanților CE privind posibilitatea ca blocul comunitar să reintroducă un regim de vize pentru Canada și SUA.